Terapia prin prezență deschide sufletul spre alte trepte din ce în ce mai înalte ale evoluției în conștiință. Practica este cea a acceptării, iertării, recunoștinței, compasiunii, fericirii trăite prin cunoaștere și vocație.
Asist oamenii în călătoria lor de tranziție de la o stare de conștiință, la una mai înaltă, cum spunea Buddha “pe celălalt țărm al râului”.
Practica este uneori prin ascultare și cuvinte care curg din însăși creația divină, canalizate pentru fiecare persoana în parte. Niciodată mesajele nu sunt aceleași, având în vedere diferențele existente între ființe, dar și a mediului în care acestea își desfășoara viața.
Prezența se învață prin postura de A FI, fără identificare cu situațiile de viață, care doar te forțează să devii mai prezent.
Toate încercările vieții sunt interpretate greșit atunci când le privim și percepem ca obstacole, dușmani, necazuri. Toate sunt îndreptate spre trezirea conștiinței noastre și mai ales, spre evoluția umanității.
De aceea, pentru a-ți fi mai usor, te invit să pășim împreună, cu ajutorul divin, bineînțeles, în această cunoaștere, spre a-ți îmbunătăți viata și mai ales, percepția asupra acesteia, spre a te cunoaște și a te deschide spre adevăratul tău Sine.
